În pragul timpului o vreme-am poposit
Cu cearcăne si păr vâlvoi…copilul oboist
Atâta a ramas din tot ce-am fost odată
Un chip de porţelan cu buzele de piatră.
Cu şoapte rătăcite mi-am regăsit
durerea
Apusul e aproape,
aproape e tăcerea
Obraji-s ruginiţi şi răni încangrenate
Despică firele de păr şi gândurile toate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu