8 martie

Nu stiu unde esti. Imi lipsesti. Imi lipseste naivitatea, copilaria, mama mea.
Mi-e dor de ea, mi-e dor sa o privesc cu admiratie. Mi-e dor sa te iubesc fara sa doara, fara sa ma intreb daca e vreo greseala.
Mi-e dor sa ma sustii, sa stiu ca orice s-ar intampla vei fi acolo tinandu-ma de mana...mi-e dor sa imi canti de noapte buna.
Imi lipeste vocea ta, chipul tau, felul cum zambeai...cald. Cum erai cea mai frumoasa...erai mama mea.
Mi-e dor sa ma intrebi daca mi-e foame, daca mi-e bine...daca doare.
Mi-e dor sa fi modelul meu, sa iti port margelele...sa fi muza mea.
Imi lipseste felul in care ma imbratisai si felul in care ma zgaltaiai fara sa imi placa atunci cand eram suparata. Cum incercai sa ma faci sa zambesc.
Mi-e dor sa cred in tine.
Nu stiu unde esti. Nu stiu ce ar trebui sa simt, sa cred, sa spun.
Calc stramb condusa de frustrare, arunc peste umar vorbe amare. Si stiu ca te ranesc si pe moment cred ca nu`mi pasa...realizez imediat ce am plecat de-acasa.
Si nu`mi pot cere scuze, ar fi prea mult...si doare cand te vad ca si tu faci la fel...si e absurd. Si nu stiu daca.ti pasa, daca ma mai iubesti, daca nu cumva te-ai saturat de mine si ma regreti.
Si nu stiu cum sa.ti spun ca ma ranesti, asa ca te ranesc si eu.
Si ma prefac ca-s rece si ca nu imi pasa, ca ma descurc si singura, dar numai eu stiu cum ma simt cand ies din bloc si ma uit dupa tine la fereastra.
Si ma gandesc ca te-am lasat acolo, iar tu nu ai facut nimic...
Si nu stiu ce-i cu tine, unde-ai plecat. Nu stiu decat ca nu mai esti...si stiu ca nu te mai intorci. Si lasi in urma doar o amintire, o legatura stransa dintr-un capot si o lumina stinsa din bucatarie.
Si incerc sa fiu putrenica in fata lor, a ta, a tuturor si sa arat ca ma descurc...dar numai eu stiu cum ma simt cand pun capul pe perna fara sa dorm cu obrazul ud.
Imi pare rau ca mi-e frica sa te caut, mi-e frica ca nu o sa vrei sa-mi raspunzi...
Si doare fiindca stiu ca n-o sa.ti spun nimic...nestiind cum as putea sa iti explic, ca te iubesc cu-acelasi suflet mic...
Imi pare rau ca te ranesc cu adevar, si doare...ca nu ti-am luat un martisor...simt ca mor
Si doare si mai tare ca nici nu stiu cui sa i`l dau, caci nu mai am adresa ta...
...Stiu doar ca e 8 martie...iar tu esti mama mea.

Lucru

Si au trecut anii peste mine
Precum pietre de moara scaldate.n desert
De-amintiri bolnave si mine...
De lucru sapate in al noptii mister.

Si lucrul cel scump este ceea ce sunt,
Nu ceea ce.am fost si voi fi,
Calcand in picioare pana.n mormant
Minciuni aberante si fantezii.

Sa nu ma cobor in cer din pamant
E tot ce-mi soptesc azi stafii,
Ai mosilor mei raposati, rand cu rand
Ca.s facut din nimic, imi voi aminti.

Si voi bea in cinstea lucrului meu
Nectar de la zeii pagani,
Cand in mina de lucru, cautam Dumnezeu
Eu caut doar viata`n carbuni.

Strain

Pe trotuarul pavat cu raze de soare
M-am imbaiat in ploaie de lacrimi greoaie
Negre pene de corb am calcat in picioare
Mi-e rau, mi-e bine, ma doare...

Si doare-n fiecare zi din calendar
Un colt de suflet se zmuceste
Se zbate zi de zi, dar in zadar
Caci crengi palite de culoare ma-nspaimanta
                             Nici cerul nu`mi vorbeste.


Trimite doar...din cand in cand scrisori
Pe crengi; s-astern frunze de corbi,
Mi-e dor...de drumul ce-mi dadea fiori.
Tu nu vorbesti cu mine...viata imi absorbi.

Pe trotuarul pavat cu raze de soare
Sunt mult prea departe de mintea-mi bolnava
Nici pene de corb nu m-ating...si doare
Fara de`ntuneric voi fi o epava...
                           Strain privind prin lentila concava...

Apogeu

M-am prefacut in pulberi de cenusa si stele,
Calcand in picioare si privind in gol
L-acelasi drum pavat de vorbe grele,
Mi-am coborat destinul prin flacari si namol.

Si am calcat pe mii de cioburi sparte
De-asa tacere cutremuratoare...doare,
Cand intr-o lume paralela, inima-i o carte:
Da-i foc, ignora miile de soapte...
                       cufunda-ma`n singuratate.

Copilarie

Ridica copertina din teatrul vietii mele,
Privind in gol acele sopate-n vis,
Ascult culori si gust de caramele
Mi-aduc aminte cand eram copil,
Pe-atunci credeam in paradis.

Mi-aduc aminte cand cuprins de frica
Aripi de ingeri ma-nveleau in catifea,
Ori haina roz, capot de seara...cica,
Simteam miros de carne si cafea.

Simteam dogoarea dragostei in casa
Si ma pierdeam in doua camere pustii,
Iar mama mea, cea mai frumoasa,
Ma astepta-n sufragerie...sunt doar melancolii.

Sanatoriu

Culegem astazi amintirile de maine
Strigand cu-acelasi glas in cor
Visam imagini, sunete, cuvinte
Fugim de lacrimi, suferinti si dor.

Sau poate ne ferim de zile
De tot ce so-ntampla-n viitor
Suntem nebunii din azile
Ne ratacim pe coridor..

Ori alte dati curpinsi de frica
Ne refugiem in dormitor
Pereti-s albi...prea albi sa zica
Ca-n inima purtam zavor.

E frig..prea frig ca sa-nteleaga
C-am buzele pecetluite,
Idiotul doctor ce ma leaga
Blestemul sa-mi evite.

Monolog

-Tu! da tu! cu tine vorbesc...Te mai intreb o singura data...cine esti? ce vrei? in cine crezi? De ce esti aici? ce cauti? de unde vii?

Ma uit la tine si imi imaginez ca esti altcineva...sau...

-Cine sunt? Nimeni...nimeni si totul..oricine...sau...oricine care gandeste, simte, crede, exista ca mine.

Sunt cine am fost din totdeauna...si totusi cineva strain de ceea ce eram ieri. Sunt om. Asa mi se spune de catre altii care isi spun oameni. Si mi-e sila si mi-e rusine sa ma numesc om. Mi-e scarba.

Cine sunt? nu stiu...si nici tu nu vei stii decat prea tarziu, cand praful se va fi asternut pe mormantl meu...sau poate nici atunci.

Cine sunt? un nume? o da, un nume printre alte miliarde si milioane de nume. Sunt o alta existenta...o parte din nimic si tot...o chestie.

Sunt o chestie care simte...sau nu. Care gandeste sau..nu. Care crede in tot si in nimic. Care cauta ceea ce lipseste si simte lipsa a ceea ce are. Care vine din acel loc pe care il cautam. Pentru ca toti cautam inceputul.

Sunt nimic pentru ca sunt prea mic ca sa contez. Sunt totul pentru ca totul este format din nimic.

Sunt eu. 

Ce vreau? Vreau sa stiu: cine sunt, ce vreau, in ce cred, ce caut si de unde vin. de ce sunt aici?

Vreau ce vrei si tu. Vreau sa plang de durere si de fericire. Vreau sa compar gustul lacrimilor dintre cele doua stari. Vreau sa ma doara ca sa pot simtii opusul, vreau sa am cosmaruri ca sa inteleg visele, vreau sa cad ca sa am de unde sa ma ridic. Vreau sa traiesc, pentru ca supravietuirea este pentru animale. Vreau sa simt tot ce se poate simtii, vreau sa rad de suparare, sa rad isteric si sa plang de fericire.

Vreau sa fiu urata ca sa apreciez iubirea, vreau sa fiu iubita. 

Vreau sa gresesc, vreau sa fiu copil inca odata. Vreau sa fiu naiva, sa cred in absurd. Vreau sa iubesc.

Vreau sa fiu libera...

In cine cred? In tot si in nimic...deci in mine.

Cred in durere pentru ca e sincera, cred intr-o libertate bolnavicioasa. 

Cred in atat de multe incat m-am ratacit. Nu neg nimic si pe nimeni...in fond, cine sunt eu sa neg un zeu? Cine sunt eu sa neg o crezare?

De ce sunt aici? Asta ma intreb si eu in fiecare zi care trece gandindu-ma ca ziua aia nu se mai intoarce. Ma gandesc ca risipesc atata timp incercand sa inteleg de ce sunt aici, dar uit sa ma intreb ca poate nu exista decat motive date de mine.

Si daca ar fi asa...sunt aici din multiple motive...cunosc prea putine. Si ceea ce cunosc e ceea ce am facut deja si ceea ce am crezut deja...deci...motivele sunt rezultate ale trecutului pe care noi l-am scris prin actiuni.

Ce caut?...caut liniste, libertate, iubire, ura, fericire, suferinta, persoane, masti, minciuni, adevaruri, o mama, un tata, un prieten bun, siguranta, intelepciune, inteligenta, ratiune, fantezie, lucuri mari...lucuri mici ca o tigara, o cafea, o hartie, cerneala, un creion, muzica, un desen.

Caut un sens, o directie, o idee, o revelatie, un mister, o explicatie.

Ma caut pe mine.

Vin dintr-un loc necunoscut decat de ceea ce am dat uitarii...vin dintr-un inceput pe care nimeni nu il poate concepe ori aminti ori intelege...

-Tu! da, cu tine vorbesc...

Ma uit la tine si imi imaginez ca esti altcineva...ca nu vorbesc cu o oglinda...iar tu nu esti reflexia mea..

Alta poveste...

...ma ratacesc in cuvinte...in ganduri...ma pierd printre sutele de randuri ce ma inconjoara. Ma pierd in spatele unei masti...ori doua...ori zece...ma pierd in pielea unui personaj rece...
...m-am ratacit sub asternuturi albe...in bratele personajului principal...m-am pierdut in vorbe, in sarutari si mangaieri...m-am ratacit si azi si ieri in soapte...si in acest calvar.
...ascunde-ma de lume...de mine, de ei, de tot ce vrea ceva de la mine...ascunde-ma de iubire, de durere, de galagie si tacere...omoara-ma daca vrei.
...omoara-ma cu afectiune...omoara-ma cu dulcegarii...ascunde-ma de toti, dar nu si de tine.
...avem aripi...dar sunt aripi de hartie...as zbura daca as avea putere...si am....asa ca zbor. Si zbor mai sus ca stelele, mai sus ca norii ori ca luna...zbor cat de sus pot eu...si cad, ma prabusesc...caci aripi de hartie nicicand nu reusesc sa paraseasca lumea...
...ma regasesc in cadere, ca intr-o ploaie de stele, zdrobita de cuvinte care cad cu mine...pe pene mi s-asterne sigiliu de cerneala...m-am ratact in asternuturi, pentru a doua oara.
...ascunde-ma acum...de propria libertate...caci sunt captiva-n lumea vorbelor desarte...cuprinde-ma in brate..nu ma lasa sa plec...iubeste-mi suferinta...
...Iubeste-ma de parc-am parasit aceasta lume...de parca aripile noastre au ajuns la inaltime...de parca n-am cazut nicicand...iubeste-mi existenta rand cu rand.